Proiectele imobiliare mixte sunt solutia viitorului?

fb tw gplus

Un complex multifunctional poate fi o solutie eficienta de dezvoltare pentru marile centre regionale.

Pe pietele dezvoltate, proiectele imobiliare mixte, ce cuprind cladiri cu functionalitate diferita (de birouri, retail, hoteliera, rezidentiala) reprezinta, cel putin teoretic, o solutie practica si eficienta de dezvoltare, mai ales pentru marile aglomerari urbane. Desi idei au existat, data fiind reticenta de a face investitii de amploare pe timp de criza, asemenea proiecte sunt putine in România si cuprind arareori si o componenta rezidentiala. (Un alt obstacol poate fi reprezentat de disponibilitatea scazuta a terenurilor in marile orase.)

Iata insa ca disiparea spectrului crizei reaprinde interesul pentru astfel de initiative. Un exemplu este dat de proprietarii mallului Lotus Center din Oradea, familia Mudura, care si-a anuntat intentia de a construi un nou proiect imobiliar, mixt de data aceasta. Acesta va fi amplasat pe (o parte din) platforma fostei fabrici Înfratirea din Oradea si va atrage o investitie estimata la 60 de milioane de euro.

 

Complexul, desfasurat pe o suprafata de 147.000 de metri patrati, va cuprinde atât o componenta de retail, cât si spatii rezidentiale si de birouri. În prima faza de constructie (cu termen de finalizare pentru ultimul trimestru din 2017) va fi dezvoltat un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 25.000 de metri patrati si o parcare cu peste 1.000 de locuri. Mixul de chiriasi va fi format din magazine de fashion, restaurante si spatii de entertainment, inclusiv un cinematograf cu sase sali. Pe acelasi teren vor fi construite, in faza a doua a proiectului, si cladiri de birouri, blocuri de apartamente, precum si spatii adecvate institutiilor publice si bancilor.

Fiind situate in zone opuse ale orasului – Lotus Center in sud-est, iar noul proiect in zona central nord-vestica a orasului Oradea –, cele doua centre comerciale sunt menite sa fie complementare. Lotus Center a fost dezvoltat in anul 2002 si a trecut de atunci prin mai multe etape de modernizare: in 2006 a fost extins, in 2008 a fost modernizat si extins, iar in 2011 a fost modernizata zona de entertainment, iar mixul de chiriasi a fost completat cu branduri internationale. În prezent, complexul are o suprafata inchiriabila de 40.000 de metri patrati, 1.400 de locuri de parcare si peste 150 de magazine.